Pictori celebri din istoria artei
Respect pentru artă

Chardin, Jean-Baptiste Simeon

Publicat de Marina la 23 - Martie - 2009

CHARDIN, JEAN-BAPTISTE SIMEON (2 noiembrie 1699 - 6 decembrie 1779) a fost un pictor francez, considerat unul dintre cei mai de vaza reprezentanti ai secolului XVIII si al Rococo-ului.

In muzeul Louvre este expus un autoportret al lui Chardin, pictat de maestru in cel de al 76-lea an al vietii sale. Nu gasesti in el nimic din acea tinuta afectata, atat de caracteristica secolului al XVIII-lea, nimic din cochetaria rasfatata a virtuosului indragostit de el insusi, nimic din importanta exagerata a unui om care incearca sa para mai mult decat ceea ce este in realitate. Chardin s-a pictat simplu si fara nici o infrumusetare, intr-o haina de casa de culoare inchisa, cu un sal alb in jurul gatului si o basma prinsa cu o panglica roz incingandu-i capul. O aparatoare verde fereste ochii batranului de lumina puternica.

Aceasta fata exprima sinceritatea si stoicismul omului cu principii, incapabil sa comita o josnicie, a maestrului prea adnac convins de adevarul doctrinei sale.

Biografie

Jean-Baptiste Simeon Chardin, nascut in anul 1699 se tragea dintr-o familie de meseriasi. Tatal sau, tamplar de mobila fina, se specializase in fabricarea biliardului . Si-a petrecut copilaria printre meseriasii Parisului; intr-un astfel de mediu Chardin, s-a regasit pe el insasi si si-a descoperit propria-i arta.

Ajuns pictor isi lucra tablourile deosebit de ingrijit, calculat. In afara unor scurte vizite la Fontainebleau si Roum, Chardin n-a parasit niciodata Parisul locuind in «fobourg-ul» sau linistit si izolat. In anul 1718, Chardin intra la atelierul unui pictor, nu foarte talentat de tablouri istorice, Pierre-Jacques Carres.

Odata cu 1720 isi continua studiile la Noel-Nicolas Coypel tot pictor de scene istorice, dar categoric mult mai apreciat. Dupa o ucenicie de 4 ani, Chardin da examen pentru obtinerea titlului de maestru si in 1724 este primit in Academia ,,Sf. Luca”.

In 1728 la Expozitia Anuala a Tinerilor din Paris Chardin expune cateva tablouri. Primeste numeroase elogii, in special pentru ,,Pisica de Mare” si ,,Bufetul”. Timp de 20 de ani a detinut postul de vistiernic si circa 14 ani a fost organizatorul expozitiilor Academiei. Dupa o logodna de 8 ani Chardin se casatoreste cu Margarete Saintard . Tot in acelasi an se naste primul sau fiu, Jean-Pierre care ii va calca tatalui pe urme, devenind pictor. Dupa 2 ani se naste o fiica.

Chardin desi devenind membru al Academiei, continua sa fie putin cunoscut. Pentru a-si putea intretine familia nu se poate limita numai la a picta naturi moarte, dar sunt putin cautate si ieftine, este nevoit sa accepte orice fel de teme si lucrari decorative. Aproape fara sa foloseasca desenul (ca numar desenele lui Chardin apartin raritatilor) avea obiceiul sa picteze in intregime dupa natura, observandu-si neincetat contururile si culorile. In viata de toate zilele era politicos, practic, plin de amor propriu si inchis. De statura mijlocie, musculos, puternic, stia sa se stapaneasca cu maiestrie.

Daca a dus-o greu la inceputul carierii inainte de prima casatorie, dupa ce s-a casatorit a doua oara cu o vaduva destul de bogata si se afla el insusi pe picioare sigure, viata lui a cunoscut o bunastare evidenta. O dovedeste inventarul postum al averii sale. Natura moarta ramane problema centrala a creatiei lui; in ea se rasfrang cele mai tainice intuitii ale maestrului si se reflecta cel mai bine conceptia despre lume si maniera sa individuala de a picta.

Instruit in cultul flamanzilor si olandezilor, Chardin a dat obiectelor importanta figurii umane si a tratat omul cu simplitatea si obiectivitatea acordata obiectelor. Cu trecerea timpului, Chardin isi simplifica metoda de exprimare artistica, ajungand in deceniile V si VI ale secolului XVIII la o claritate clasica. In aceasta perioada in care a creat cele mai bune naturi moarte, pictorul reduce simtitor numarul obiectelor pe care le reda. Compozitiile capata o regularitate interioara severa, o ritmica uimitoare. Tot ce este de prisos dispare, nuantele culorilor se rafineaza, devin aproape insesizabile.

Dupa lungi cautari, la 56 de ani , Chardin isi gaseste stilul personal; acest stil constituie trasatura esentiala a capodoperelor ce se nasc in perioada anilor 60- 70. Propriu naturilor sale moarte este acel sentiment al importantei lucrului in sine; ele sunt atat de emotionale, create cu o stima adanca fata de lumea reala si sunt intr-o masura mare legate de om incat le poti considera naturi moarte umaniste.

Ca nici un alt maestru al secolului XVIII, Chardin are simtul cadrului, intelege sa-i umple suprafata si o face de asemenea maniera incat lasa privitorului impresia ca o alta oranduire a obiectelor ar fi fost de neconceput. Solutiile sale compozitionale difera foarte mult unele de altele. El dispune intr-o asezare centrala grupari construite dupa principiul piramidal, foloseste cu placere mutari indraznete asimetrice cu centrul de greutate cand in dreapta, cand in stanga, plaseaza uneori obiectele intr-un singur rand, alteori in diagonala, dar cu toate acestea schimbari se remarca in mod constant acel echilibru interior al masurilor si ritmul minunat. Totusi prefera sa aseze obiectele mai ales pe orizontala.

Chardin fixa culorile cu usoare trasaturi de pene. Culorile sale preferate sunt cenusiul, argintiu, brunul cald, albastrul metalic, rosu rozaliu, albul, negrul. Dozand aceste culori in sute de nuante, el creaza pielea catifelata a piersicii, stralucirea de cupru a cratitelor, transparenta paharului, luciul calot al portelanului, prospetimea umeda a strugurelui. Obiectele pe care le reda nu sunt izolate, ci se afla intr-o stransa legatura, unite intr-un tot indisolubil prin sute de reflexe colorate. Pe alocuri culoarea este asternuta cu o glazura groasa, alteori este intinsa atat de fin si de transparent incat pare aproape imponderabila . Se folosea uneori de o tusa poroasa, aspra, alteori prefera una stralucitoare, neteda, prin care realiza o transparenta de acuarela. In aceasta varietate a tehnicilor de lucru, Chardin trebuie sa fi gasit o mare satisfactie estetica.

Baza paletei lui Chardin este tonul cenusiu argintiu.

Opera lui Chardin

,,Pisica de mare” ne surprinde prin dimensiunile exceptional de mari, inca nemaiintalnite pana atunci la naturi moarte, ci doar in pictura istorica sau portretistica. Cel mai mult ne fascineaza realismul ,,Pisicii de mare”. Pestele enorm cu burta despicata are o ,,gura” cu mimica foarte expresiva. Chardin nu se limiteza doar la a reda frumusetea celor mai obisnuite obiecte, ci merge chiar mai departe innobileaza ceea ce la prima vedere pare respingator: burta despicata a pestelui.

,,Iepure ucis cu o tolba de vanatoare si cutie cu praf de pusca”

Pictorul isi aranjeaza obiectele pe o suprafata de piatra: mese de bucatarie; ziduri; pietre; capul si urechile iepurelui, frang orizontalitatea de asa natura, sa evite geometria prea riguroasa a compozitiei si sa confere tabloului profunzime. In plus, Chardin apeleaza la un fundal monocromatic, ceea ce confera scenei un aspect mult mai abstract, parca atemporal.

,,Vas de apa de arama”

Prezenta impunatoare a obiectului rezulta din compozitia elaborata cu foarte mare grija. Chardin plaseza obiectul pe fundalul unui perete cenusiu,aproape monocrom. In felul acesta da nastere efectului de reducere a profunzimii tabloului si evidentiaza obiectul din prim-plan.

,,Borcanul cu masline”, ,,Cozonacul”, ,,Cosul cu fragi”

Chardin este ocupat acum mai ales de efectul pe care il provoaca compozitia privita in ansamblu si de reproducerea corpurilor. Stratul de vopsea este categoric mai subtire artistul renuntand la tehnica impasto-ului folosita in primele lucrari. Cu aceasta noua maniera de abordare a naturii moarte Chardin reuseste sa creeze cateva capodopere inegalabile. Culoarea pare sa transpara de sub straturile groase de vopsea, asternute unele peste altele. Miracolul cu care Chardin ne farmeca in obiectele pictate de el, din corpurile acestora, in jurul carora modeleaza propria lor lumina.

Bucataria coloristica a lui Chardin era obiectul permanent al unor mari invidii si a adus dupa sine o legenda intreaga a unor presupuse tehnici speciale in ceea ce priveste combinatia de culori in care pictorul si-ar fi gasit refugiul. In ansamblul operei lui Chardin, evocarea universului existential al micii burghezii surprinde indeletnicirile zilnice, bucuriile si placerile morale ale vietii de familie.

Subiectele si temele abordate de Chardin creaza astfel o zona singulara in arta franceza a secolului XVIII. Desi interesul puntru scenele cotidiene i se trezise inca de le varsta de 20 de ani, Chardin nu si-a gasit modul de exprimare pe acest taram, nou lui, decat la varsta de 49 de ani. Scena de gen este patrunsa de spiritul unei contemplatii adanci, plina de poezie delicata; totusi in ea este incalzit de sentimentul marelui artist care stia sa priveasca lumea intr-un fel nou.

Dupa cum Chardin a descoperit primul pentru arta franceza frumusetea modestului ulcior de ceramica si a caldarii de cupru, tot el este cel care dovedeste primul ca scenele inspirate din munca se pot transforma in tot atata poezie superioara de indata ce le patrunzi ritmul si te ostenesti sa le transformi in culori. In primii 10 ani, Chardin picteza personaje redate pe jumatate, de dimensiuni mari surprinse cel mai adesea din profil sau pe 3 sferturi.

In anii ‘40, personajele vor fi prezentate deja in intregime, rareori singure, cel mai adesea participand la diverse scene de viata. Chardin era absorbit de prezentarea parizienilor, fiinte apartenente categoriilor sociale aflate la marginea societatii. In compozitiile sale pictorul aduce maternitatii un emotionant elogiu. Mama este, in conceptia artistica a lui Chardin universul uman complet. Iin scenele prezentate, Chardin se concentreaza asupra prezentei progidioase a mamei ca simbol al ocrotirii si procreatiei; pictorul subliniind spiritul solidar de familie, forta de coagulare in jurul spiritului ocrotitor al caminului. Pentru Chardin mama este simbol moral cardinal, sursa fundamentala de afectiune si caldura a familiei.

Identitatea modelului nu are, in mod evident, o importanta prea mare. In portrete, Chardin picteaza chipuri de copii a caror expresie este fixata asupra activitatilor scrisului, desenarii sau a igienei vietii. Fetele luminoase pictate de Chardin au puritate si totala candoare (,,Baloanele de sapun”, ,,Tanarul desenator”, ,,Toaleta de dimineata”).

Fiintele pictate de Chardin sunt modele reale care-i pozeaza, pe care pictorul le respecta si carora le aduce omagiu. Fie ca sunt copii sau persoane in deplinatatea varstei, Chardin le acorda tuturor aerul responsabil si serios, gravitatea rigorilor morale ale cuviintei.

S-a afirmat ca Chardin nu putea picta in lipsa modelului. Prin seriozitatea si prin observarea fata de realitatea obiectiva, Chardin se apropie de pictura flamanda si olandeza. Se afirma ca pictura lui Chardin privita de aproape pare turtita in vreme ce de la distanta are capacitatea ,,de recompunere a imaginii”. De fapt Chardin a folosit tusele juxtapuse si tratarea culorii in mari suprafete. Chardin nu a lucrat cu tonuri pure, deci nu a renuntat la amestecul pigmentar. Pictorul realizeaza amestecul pe paleta si il aplica pe panza, culorile fiind aplicate prin alaturari, culoare langa culoare.

Mai mult decat atat, suprafata panzei este zgrunturoasa, granulata datorita pastei groase care are in acest mod diferente de nivel ce ,,agata” lumina diferit. Deci, receptarea vizuala este determinata de variatia distributiei reliefului pastei, pentru care vizualizarea trebuie facuta de la distanta. Chardin ofera o pictura frumoasa in sine prin acordurile dense si masele mari de culoare prin pretiozitatea materiei picturale. Clar-obscurul rembrandtian este folosit cu discretie. Culorile isi pastreza vizibilitatea in obscuritatea fundalurilor. Lumina este fixata si impietrita in zone de accente mari, cu functie pur plastica.

In scenele sale de gen domina o liniste deplina. Personajele se reliefeaza pe un fundal sever, cu ziduri netede lipsite de orice decoratie si cu mobile simple. Oamenii si obiectele sunt legati prin mii de fire invizibile, suntspiritualizati intr-un fel unic. Exista ceva emotionant in toate aceste personaje Chardin-iene pe care pictorul le-a descris cu o naturalete naiva. Se simte nu numai faptul ca Chardin a iubit aceasta lume dar ca a si respectat-o din adancul sufletului.

Chardin este primul dintre pictorii secolului XVIII care a invatat sa picteze cu sentimentul, nu doar prin culori. In scenele de gen, Chardin adopta o maniera mai pastoasa de a picta decat in naturile sale moarte. El nu apeleaza niciodata la o detaliere exagerata, reda suprafetele linistite unitare, plasticitatea personajelor si a obiectelor sale izbind printr-un laconism tipic Zurbaran.

,,Femeie servind ceaiul”

Multi critici de arta au fost inclinati sa observe in persoana care i-a servit artistului drept model pentru acest tablou pe prima sa sotie, dar acestia nu au reusit sa-si argumentze ipoteza . De altfel, toate personajele pe care le infatiseaza Chardin nu se deosebesc prea mult unele de altele sub aspectul expresivitatii. Foloseste cu precadere un gri-cenusiu.

,,Copilul cu titirez”

Printre compozitiile sale de gen tablourile cu copii ocupa un loc deosebit. Chardin iubea copiii si le intelegea ca nimeni altul psihologia. Copilul il fascina prin puritatea morala si candoarea lui naiva. ,,Copilul cu titirez” a fost prezentat de Chardin pentru prima data la expozitia de la Paris a Salonului. Observam in aceasta compozitie cateva obiecte aflate langa jucarie. Din sertarul deschis iese in afara, suportul pentru creta; de cealalta parte se afla o carte, un carnet verde, o foaie de hartie alba rulata si o calimara de cerneala.

,,Tanarul care ascute un creion”
Tabloul evoca artele plastice si pictura. Baiatul ascute un creion pregatindu-se sa deseneze. Este redat pe un fundal neutru.

,,Rugaciunea inainte de masa”

Cand Chardin reda rugaciunea de dinaintea mesei simti ca a observat repetandu-se de sute de ori aceasta scena in propriul sau camin. Aceeasi impresie ti-o lasa slujnica curatind cartofii, fetita din fata oglinzii careia mama ii leaga panglica la scufita, servitoarea care toarna dintr-un vas. Ceea ce frapeaza la toate aceste personaje, este corectitudinea lor – corectitudinea tinutei, a gustului, motivul retinut al miscarii. Accentele de baza coloristice sunt culoarea albastru metalic al sortului spalacit, dungile rosii si brun-cenusiu decolorate ale invelitoarelor de pe scaune, tonul cald al rochiei brune-galbui purtata de mama, scufita si juponul de culoare roz al fetitei asezate in prim-plan si in sfarsit blidul de arama. Restul tabloului este compus din nuante de cenusiu oliv si brun de o finete aproape insesizabila, greu de analizat.

Tonul alb domina in cele mai variate gradatii, fata de masa alba, rochita alba a fetitei, scufita alba a surorii ei, mansetele, gulerul si boneta mamei. Acest alb al lui Chardin care a fost de nenumarate ori invidiat de atatia pictori se dovedeste o adevarata minune a artei. Viata plina de taine pulseaza si sub suprafata fetei de masa care, printr-o uzura indelungata este lipsita cu totul de stralucire. Datorita acestui mozaic realizat din cele mai fine trasaturi de penel suprafata pictata castiga o usoara vibratie. Personajele si obiectele par cufundate intr-un delicat val vaporos care diminueaza orice asprime a contururilor. O astfel de tratare mareste cu mult extrema intensitate a vietii.

,,Intoarcerea de la piata”

Ca o alta dovada clasica a modului de a concepe coloritul ne poate servi tabloul sau ,,Intoarcerea de la piata” aflat la Louvre. Acordul coloristic de baza este construit pe contrastul dintre tonul de albastru metalic al sortului si al cazacei albe, dintre servetul alb si scufita alba. Acest alb se repeta din nou in sortul si boneta slujnicei care sta in usa camerei alaturate. Cazaca este inviorata prin panglici roz al caror ton gingas se acorda cu culoarea roz liliachiu a rochiei slujnicei cu ciorapii roz si picioarele de gaina care apar din servet. Cele mai intunecate accente le dau pantofii si cele 2 sticle de pe podea. Toate celelalte culori sunt nuante fine de cenusiu argintiu, cenusiu masliniu si brun.

,,Fata curatand napi” prezinta de asemenea o femeie surprinsa in timpul activitatilor zilnice si la fel ca in tabloul precedent gandurile o distrag de la treaba. Compozitia este considerabil mai simpla, culorile mai estompate. Mai ales hainele bucataresei sunt caracterizate prin contraste cromatice puternice (asocierea portocaliului cu cafeniul, castaniul, albastrul cu albul). Tabloul reflecta imaginea unui personaj cufundat in visare.

,,Toaleta de dimineata”

Personajele, impinse parca in planul secund, isi pierd din monumentalitate. Succesul de care se bucura aceasta compozitie se bazeaza pe ceva mai mult decat pe tema in sine care impinge spre analiza. Este mai ales rezultat al inegalabilei indemanari cu care reda ,,structura tesaturilor si stralucirea metalului”.

Chardin are 70 de ani si se confrunta cu probleme de sanatate. Inca o data va face surpriza cu ocazia expozitiei de la salon prezentand in primeira pentru istoria acestei expozitii - pasteluri. Foloseste in prezent aceasta tehnica deoarece de cativa ani vede din ce in ce mai rau. Amestecul de pigmenti obtinuti pe baza de plumb si liantii folositi in acea vreme daunau in mod cert ochilor ducand uneori chiar la distrugerea nervilor optici.

In anul 1772 isi va pierde ultimul sau copil ramas – se ineaca la Venetia; dupa cate se pare este vorba despre sinucidere.

In anul 1771 Chardin surprinde publicul salonului, prezentand pentru prima data 3 portrete in pastel. Surpriza este dubla: sub aspect tematic si tehnic. Ne surprinde faptul ca intr-un timp relativ scurt artistul a reusit sa-si desavarseasca tehnica, cu atat mai mult, cu cat pana in acel moment nu pusese niciodata accentul prea mult pe desen. Aceasta noua tehnica, mai rapida, ii piermite sa se masoare cu un nou gen in pictura. Chardin dovedeste in felul acesta ca nu are de ce sa-si ingradeasca talentul si indemanarea punandu-le exclusiv in slujba naturilor moarte si a scenelor de viata atata timp cat face fata cu succes cerintelor impuse de tehnica portretului; pastelul ii ofera de asemenea, ocazia de a demonstra ca are ,, simtul unui format mare si ar fi putut realiza unelte in pictura istorica, daca i s-ar fi dedicat”.

Pastelurile lui Chardin si mai ales ,,Autoportretele” au fascinat nu numai pe contemporanii artistului, ci si multi pictori si scriitori, dintre cei mai straluciti de mai tarziu, ca Cezanne, Proust. Chardin deseneaza cu dezinvoltura; cu avant cu mana sigura chiar si in trasaturile ocazionale de penel renuntand la liniile cu care pana acum obisnuia sa inmoaie contrastele sau sa uneasca umbrele.

In contrast cu Rembrandt, Chardin nu era un portretist innascut. Pe el il atragea mai mult tipicul decat individualitatea.

Chardin este un izolat pe fundalul artei franceze din secolul XVIII; pentru el pictura era cea mai perfecta dintre arte. Ea il atragea prin umanitatea ei, prin combinatia culorilor, si in masura in care s-a straduit sa rezolve toate aceste probleme cu mijloace cinstite si pure, in aceeasi masura i-a fost destinat sa devina un mare pictor, a carui creatie inseamna o culme a realismului in arta franceza.

Picturi

Alte articole despre pictori...

  • Millet, Jean-Francois
    MILLET, JEAN-FRANCOIS (4 octombrie 1814 - 20 ianuarie 1875) a fost un pictor francez. Pictura sa este cu desavarsire moderna, in acelasi timp insa se poate resimti si influenta vechilor maestri. S-a stabilit la Barbizon in
  • Rembrandt - Autoportrete
    Rembrandt - Autoportrete Avem cunostinta in total de 60 de autoportrete pictate, mai mult de 20 de gravuri si vreo 10 desene. Aceasta inseamna ca~ 10% din imensa opera de pictor a lui Rembrandt a constat
  • Rembrandt - Portrete individuale
    Rembrandt - Portrete individuale In portretistica spiritul inventiv al artistului este inchis intr-o formula destul de ingusta. In cele mai multe cazuri punerea in pagina se rezuma la o jumatate de figura pe un fond neutru.
  • Zurbaran, Francisco
    FRANCISCO de ZURBARAN (6 noiembrie 1598 - 27 august 1664) a fost un pictor spaniol, care pentru secolul al XVIII-lea a fost un “Caravaggio al Spaniei”, iar romanticii secolului al XIX-lea au vazut in pictor
  • Rembrandt, van Rijn
    Rembrandt, Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606 - 4 octombrie 1669) a fost un pictor olandez, din secolul al XVII-lea, considerat unul dintre cei mai celebri pictori din istoria artei. Opera lui Rembrandt este o sursa

Lasă un comentariu