Giotto di Bondone

GIOTTO DI BONDONE (cca. 1266 - 8 ianuarie 1337), a fost un pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne.

Giotto este un reprezentant al Prerenasterii (secolul al XIV-lea).

VIATA SI OPERA

Personalitate multilaterala, florentinul Giotto a fost pictor, arhitect si sculptor. Considerat parintele picturii moderne, Giotto face ruptura definitiva de traditia bizantina. S-a bucurat de un binemeritat renume, avand o mare influenta asupra contemporanilor (numerosii sai elevi si adepti s-au numit giottisti, dar acestia s-au deosebit de maestrul lor prin atentia prea mare acordata detaliilor si amanuntelor).

Elev al lui Cimabue, in formatia sa de pictor, Giotto a fost profund influentat de sculptura lui Niccolo Pisano, in realizarea personajelor sale ce capata o evidenta sculpturalitate.

Executa in special ansambluri de picturi murale ce decoreaza biserici din diferite orase ale Italiei, tematica acestora este exclusiv religioasa. Se remarca insa, cu tot caracterul sacru al picturilor sale, noua interpretare pe care o aduce in redarea personajelor biblice. Acestea nu mai reprezinta, figuri schematizate, transcendentale sau abstracte conform cu traditia bizantina, ci capata volum, devin oameni obisnuiti, reali, iar intamplarile biblice se petrec pe pamant, intr-un cadru real (incercari evidente de includere a scenelor intr-un peisaj real).

Aceste personaje adanc umanizate sunt alese in functie cu desfasurarea actiunii, numarul lor fiind in corelatie directa cu cele mai importante momente ale povestirilor. Ele sunt monumentale, sculpturale, au fete expresive si atitudini naturale.

Compozitiile sunt narative, simple, clare, riguros construite, concentrandu-se doar asupra detaliilor semnificative si esentiale. Efortul sau de organizare si chiar de unire a planurilor este evident, fara sa reuseasca insa unitatea lor, planurile raman adeseori rupte unele de altele. Semnificative sunt incercarile sale de includere a intregii actiuni intr-un cadru binedeterminat (interior, dar mai ales exterior sunt forma peisajului real) si de sugerare a adancimi.

Aceste incercari de redare a perspectivei cu ajutorul introducerii constructiilor arhitectonice, usor deformate in perspectiva, sunt doar incercari timide, Giotto nereusind sa rezolve problema redarii spatiului.

Este cazul lucrarii “Intalnirea dintre Ioachim si Ana” de la Padova, unde arcul portii si cele doua turnuri reprezinta centrul compozitiei si atrage atentia prin sirul de femei etajate pentru a sugera adancimea, iar linia podului pe care pasesc personajele este privita in perspectiva.

Interesante sunt si inovatiile sale in ceea ce priveste coloritul. Foloseste o paleta deschisa si luminoasa, aplicand culorile in tenta pala, fara nuantari. In acelasi timp, prin folosirea raportului cald-rece, culori calde pentru primele planuri si reci pentru fundaluri, precum si diferentierea dintre consistenta si dilutia pigmentilor (culori mai consistente in primul plan si diluate pentru luminozitate si fundal) incearca sa sugereze nu numai volumele si materialitatea formelor, dar si senzatia de adancime.

Printre lucrarile sale certe se numara:

• frescele de la Biserica Sf. Francisc din Assisi,
• cele de la Biserica Arena din Padova,
• frescele din Biserica Santa Croce din Florenta (Capelele Bardi si Peruzzi).

PICTURI