Pictori celebri din istoria artei
Respect pentru artă

Picasso, Pablo

Publicat de artex la 14 - Februarie - 2009

PICASSO, PABLO (25 octombrie 1881 - 8 aprilie 1973) este un pictor de origine spaniola, considerat geniul secolului in care a trait. Nu exista nici o indoiala ca arta lui Picasso, atat in ce priveste calitatea cat si cantitatea, este fara pereche, si ca picturile, sculpturile, gravurile si ceramica lui lasa vederii mana cuiva care merita sa fie numit Geniul secolului.

Biografie

Copilaria si tineretea (1881 - 1901)

Biografia lui Picasso a inceput cu mult inainte ca el sa se nasca. Biografii au considerat ca trebuie sa fi existat surse exterioare artistului care sa explice neintelesul din el, inimaginabilul din el, geniul din el.

Parea asadar de la sine inteles ca trebuie sa se faca cercetari in trecut. Si s-au gasit, intr-adevar, cateva indicii - chiar destul de aproape, in generatia parintilor lui: tatal lui Picasso, Don Jose Ruiz Blasco, a fost pictor, desi unul destul de mediocru. Aceasta ramura paterna a familiei poate fi urmarita in timp pana la 1541.

Ramura materna a fost si ea cercetata. Pablo a mostenit de la mama sa, Dona Maria Picasso y Lopez, cel putin infatisarea exterioara, si exista doi pictori si printre stramosii ei. Nu ne mai surprinde atunci sa aflam ca prima dintre nenumaratele legende despre Picasso incepe chiar cu nasterea sa.

Moasa l-a crezut mort si si-a indreptat toata atentia numai catre mama. Doar datorita prezentei de spirit a unchiului, Don Salvador, doctor de profesie, Picasso n-a murit sufocat. Metoda unchiului a fost pe cat de simpla, pe atat de eficienta: a suflat fum de trabuc in fata micutului viitor geniu, iar aceasta l-a facut sa tipe. Picasso insusi povestea cu placere aceasta istorioara , si la fel fac si biografii sai.

Picasso si-a petrecut primii zece ani din viata la Malaga, unde s-a nascut. Familia nu era nici pe departe bogata. Tatal era muzeograful muzeului municipal si profesor de pictura la “Escuela de San Telmo” avand adesea greutati financiare. Cand i s-a oferit o slujba mai bine platita in nordul Spaniei, a acceptat-o bucuros, iar familia Picasso s-a mutat in capitala provinciala La Coruna pe coasta Atlanticului, unde a locuit in urmatorii ani.

Tatal a fost primul care a incurajat talentul fiului, desi la inceput s-a preocupat mai degraba de progresul lui Pablo la scoala. La inceput, tatal i-a servit drept model demn de urmat, dar de indata ce a implinit 13 ani, fiul l-a ajuns din urma.

Iar cand a fost admis la scoala de arta “La Lonja” din Barcelona, situatia s- a repetat. Tatalui sau i se oferise o slujba acolo, iar in 1895 familia se mutase la Barcelona. Prin influenta lui Don Jose, i s-a permis sa sara peste cursul de incepatori. Dar inainte sa urmeze un curs avansat de arta clasica si natura moarta, a tebuit sa predea un proiect in decurs de o luna. Micul Picasso a predat proiectul dupa doar o zi. Si, mai mult decat atat, a lucrat mai bine decat elevii din ultimul an la proiectele lor de  absolvire.

Dupa o scurta vacanta de vara la Malaga in 1897, s-a mutat in noul sau atelier din Madrid si a intrat in Academia San Fernando, una dintre cele mai cunoscute scoli de arta din Spania. Numeroasele vizite facute acum la muzeul Prado urmau sa devina insa mai importante in dezvoltarea sa ulterioara. La inceput, facea copii dupa picturile vechilor maestri si incerca sa le imite stilul; mai tarziu, acestea aveau sa devina surse de idei noi pentru picturile originale proprii si teme continuu rearanjate in diferite variatiuni.

Totusi, sederea la Madrid a lui Picasso a luat sfarsit foarte brusc. La sfarsitul lunii iunie, s-a imbolnavit de scarlatina si a trebuit sa se intoarca la Barcelona pentru a se insanatosi. In primavara anului 1899, s-a intors la Barcelona plin de planuri ambitioase. Devenise deschis fata de noile directii din arta spaniola si a incercat sa intre in legatura cu cei mai importanti reprezentanti ai noilor curente. Cu totii obisnuiau sa se intalneasca intr-o carciumioara a artistilor “Els Quatre Gats” (”Cele patru pisici”). Picasso i-a cunoscut aici pe modernistii Rusinol si Nonell, al caror stil, influentat de Art Nouveau din Franta si de prerafaelitii englezi, l-a imitat cu succes. Artistii mai varstnici i-au aratat in scurta vreme un mare respect, iar in 1900 i s-a permis sa-si organizeze prima expozitie in aceasta taverna  a artistilor.

Era atat de plin de entuziasm fata de noile directii in arta incat si-a propus sa mearga la Paris, care, la vremea respectiva, era cel mai semnificativ centru pentu toti artistii. Pedro Manach, un tanar galerist, a fost atat de incantat de picturile lui Picasso, incat i-a oferit imediat un contract. Picasso nu a ezitat. Era platit 150 de franci pe luna pentru a furniza regulat un numar de picturi. Picasso era atat de multumit incat a pictat mai multe portrete ale primului sau galerist.

Parisul era singurul loc care putea sa-i mai ofere vreo provocare in timpul anilor de pregatire; i-a trebuit mai putin de un ca sa se familiarizeze pe de-a-ntregul cu cele mai recente tehnici artistice. Picasso nu-si gasise inca propriul stil, dar vremea in care frecventa alti artisti in cautarea propriului drum se apropia de sfarsit.

Perioada albastra si cea roz (1901 - 1906)

A inceput cu o capodopera. Perioada albastra a inceput cu tabloul “Evocare - Inmormantarea lui Casagemas”. Prietenul sau, Casagemas, se impuscase intr-o cafenea pariziana pentru ca fata pe care o iubea, un model pe nume Germaine, il respinsese. Picasso a incercat sa se impace cu moartea prietenului sau prin arta.

“Am inceput sa pictez in albastru cand mi-am dat seama ca prietnul meu Casagemas murise”. Perioada albastra a fost rezultatul direct al mortii prietenului. Sinuciderea lui Casagemas a coincis cu vizita lui Picasso la Toledo, unde a vazut opera lui El Greco ” Funerariile Printului Orgaz”. Tabloul i-a servit drept model.

A continuat sa foloseasca albastrul timp de patru ani si mai bine, iar tablourile lui au devenit din ce in ce mai monocrome. In picturile tarzii, nu vedem decat o usoara sugestie de verde sau rosu. Dar Picasso era inca departe de a fi celebru si doar foarte putini oameni il cunosteau pe tanarul spaniol de 20 de ani. Inca locuia si lucra intr-o mansarda saracacios mobilata pe care i-o gasise Manach.

Nu a pictat multe tablouri in aceasta perioada. Ca si personajele din tablouri, Picasso insusi a trait in saracie si singuratate, desi solititudinea lui nu a fost niciodata de foarte lunga durata.

Mai tarziu, Picasso se muta la noua lui casa, un atelier paraginit din Rue Ravignan din Montmartre; in aceasta destul de ciudata resedinta, a intalnit-o din intamplare pe Fernande Olivier, prima femeie cu care si-a impartit viata o perioada de timp. Se stie ca Picasso s-ar fi si casatorit cu ea, daca ea n-ar fi continuat sa refuze sa faca acest pas. Dar Picasso nu stia ca aceasta femeie era deja maritata.

In perioada albastra a lui Picasso, izolarea figurilor se reflecta in netezimea vopselii de pe panza, care le facea sa para indepartate. Nu e de mirare faptul ca aceste tablouri au devenit mai tarziu unele dintre cele mia scumpe. Acst lucru este bine redat de comentariul cinic al lui John Berger: “Cei bogati se simt bine gandindu-se la singuratatea celor saraci: le face propria singuratate sa para mai putin fatala”.

In 1905, cand perioada albastra a luat sfarsit, tablourile au incetat sa mai vorbeasca despre singuratate si izolare. Clovnii, saltimbancii si arlechinii iau locul orbilor, neputinciosilor si cersetorilor, saraciei si deprimarii.

Cubismul (1907 - 1917)

Cubismul a marcat sfarsitul unei dezvoltari mai mult sau mai putin neintrerupte a artei europene. Diferentele dintre cubism si perioada roz sunt enorme. Ele arata in mod evident nu numai ca in arta sa a existat un punct de cotitura, ci si ca Picasso a initiat o revolta impotriva artei occidentale in general.

Tabloul “Domnisoarele din Avignon” este cel care marcheaza inceputul perioadei cubiste. Treptat, lui Picasso i s-au alaturat altii. Braque, in special, incepuse sa se intreaca cu el in dezvoltarea noii arte. Si, in ciuda rivalitatii artistice, cei doi pictori au devenit prieteni. In anii care au urmat, aveau sa exploreze posibilitatile cubismului.

Perioada dintre cele doua razboaie (1918 - 1936)

“Clasicismul” in arta lui Picasso

Excursia in Italia din februarie si martie 1917 l-a facut pe Picasso sa se distanteze de maniera analitica, de disecare alucrurilor, inerenta a cubismului. In aceasta perioada urm asa intre in repetitii la Roma baletul “Parada” al tanarului poet Jean Cocteau. Picasso facuse decorurile de fundal. Aici cunoaste pe Olga Koklova, o balerina din trupa baletului rusesc.

In 1918, Olga Koklova si-a schimbat numele in Picasso. Casatoria a adus schimbari si in felul de viata a artistului. Picasso a incetat sa-si mai cultive imaginea boema de geniu artistic si a inceput sa etaleze mandria unui maestru constient de pozitia sa superioara.

In vara anului 1922, intr- o vacanta la Dinard in Bretania, Picasso a pictat “Femei alergand pe plaja”. Corpurile lor carnoase se intind peste intregul tablou, femeia din stanga miscandu-se de sus in jos, iar cealalta intinzandu-se de la stanga la dreapta.

In 1923, intr-o vacanta la Antibes, Picasso a creat tabloul “Naiul”, acesta este considerat cel mai important din “perioada clasicista”, nu doar prin tema, ci si prin aceea ca reuneste trasaturi socotite intotdeauna “clasice” si care au fost considerate drept norma, secole de-a randul, in judecarea meritelor artistice ale cuiva.

Picasso si suprarealismul

“Domnisoara, aveti un chip interesant. As vrea sa va fac portretul. Numele meu este Picasso.” Direct la subiect - asa s-a imprietenit Picasso cu Marie-Therese Walter in 1927. In anii care au urmat, Marie-Therese i-a oferit lui Picasso un refugiu pentru alienarea sa fata de Olga. “Femeie cu o floare” din 1932 este un portret al lui Marie-Therese, deformat si distorsionat in maniera suprarealista, atat de la moda in acea vreme.

Picasso recunoaste ca cea mai ingrozitoare perioada a vietii sale a inceput in iunie 1935. Marie-Therese era insarcinata, divortul de Olga se tot amana: averea lor comuna devenise subiect pentru avocati.

Tablourile din aceasta perioada vorbesc despre uimire si perplexitate. O data cu “Portretul Dorei Maar”, Picasso incepe sa se apropie de “Guernica”.

Experienta razboiului (1937 - 1945)

“Guernica” lui Picasso infatiseaza un eveniment istoric intr-o maniera inca permisa in epoca autonomiei artistilor: in loc sa ne ofere perspectiva unui martor ocular, pictorul reda propria sa groaza.  Totusi, cand tabloul a fost pictat, in mai-iunie 1937, el a fost considerat extrem de legat de realitate. In luna ianuarie, Picasso fusese rugat de guvernul republican, guvernul oficial din Spania, sa contribuie cu un tablou monumental la pavilionul national din acea vara de la Expozitia Mondiala din Paris. Desi ii displacea ideea de a lua comenzi, Picasso s-a hotarat sa ilustreze tema “pictorul si atelierul”. Cand a auzit insa de bombardarea orasului Guernica, a respins ideea initiala de a aduce un omagiu creativitatii personale.

Guernica a ramas in constiinta colectiva a secolului XX deoarece tabloul cu acelasi nume nu ne-a lasat sa uitam ce s-a intamplat. Dupa 40 de ani de exil la New York, tabloul s-a reintors in Spania in 1981.

Operele tarzii (1946 - 1973)

In vara anului 1945, Picasso a obosit de existenta claustrofobica pe care o dusese la Paris atatia ani si s-a decis sa-si cumpere o casa veche in satul Menerbes.

Jacqueline este femeia cu care Picasso se va casatori in anul 1961, cand el avea deja o varsta inaintata.

Lui Picasso ii placea in continuare sa picteze serii intregi de tablouri. A dobandit o popularitate inimaginabila, a strans o avere fabuloasa si a servit claselor mijlocii drept subiect fata de care isi puteau manifesta gandirea liberala si competenta.

In 1971 Picasso isi va serba cei 90 de ani. Iar, mai tarziu, in anul 1973, la 8 aprilie, Picasso moare la Mougins si este inmormantat pe proprietatea sa, Chateau Vauvenargues.

Alte articole despre pictori...

  • Pinturicchio, Bernardo
    BERNARDO PINTURICCHIO (1455 - 1513), avand porecla de Pinturicchio - Zugravul, se formeaza la scoala din Urbino, dupa care pleaca la Roma, unde sta in slujba papilor timp de 20 de ani. A fost preferatul publicului
  • Zurbaran, Francisco
    FRANCISCO de ZURBARAN (6 noiembrie 1598 - 27 august 1664) a fost un pictor spaniol, care pentru secolul al XVIII-lea a fost un “Caravaggio al Spaniei”, iar romanticii secolului al XIX-lea au vazut in pictor
  • Rembrandt - Autoportrete
    Rembrandt - Autoportrete Avem cunostinta in total de 60 de autoportrete pictate, mai mult de 20 de gravuri si vreo 10 desene. Aceasta inseamna ca~ 10% din imensa opera de pictor a lui Rembrandt a constat
  • Millet, Jean-Francois
    MILLET, JEAN-FRANCOIS (4 octombrie 1814 - 20 ianuarie 1875) a fost un pictor francez. Pictura sa este cu desavarsire moderna, in acelasi timp insa se poate resimti si influenta vechilor maestri. S-a stabilit la Barbizon in
  • Renoir, Auguste
    RENOIR, AUGUSTE (25 februarie 1841 - 2 decembrie 1919) este considerat unul dintre cei mai mari pictori francezi, care impreuna cu prietenii sai, Claude Monet, Alfred Sisley si Paul Cezanne, creaza curentul impresionist, curent ce

Lasă un comentariu