Zurbaran, Francisco

FRANCISCO de ZURBARAN (6 noiembrie 1598 - 27 august 1664) a fost un pictor spaniol, care pentru secolul al XVIII-lea a fost un “Caravaggio al Spaniei”, iar romanticii secolului al XIX-lea au vazut in pictor un artist caruia i-au placut extremele.

In creatia si viata lui Zurbaran, perioadele marcate de succes alterneaza cu perioadele care stau sub semnul greutatilor si al nefericirii. Pictorul a reusit sa depaseasca toate obstacolele: pictura sa a intrat in patrimoniul artei universale, iar numele sau este asociat spiritului hispanic peren.

Biografie

Francisco de Zurbaran s-a nascut pe 6 noiembrie 1598 la Fuentes de Cantos, in Estremadura, Spania. Tatal sau - Luis de Zurbaran - a fost un bogat negustor dintr-o familie aristocratica din Tara Bascilor, iar mama sa - Isabel Marquez - era originara din Estremadura.

Nu exista nici un fel de informatii despre viata lui Francisco de dinainte de ianuarie 1614, cand pleaca la Sevilla, oras situat la 130 km de locul natal, unde este trimis sa invete in atelierul lui Pedro Diaz de Villanuevo. Tocmai acesti trei ani pe care ii va petrece in capitala Andaluziei vor fi de o importanta majora pentru viitorul lui Zurbaran, mai ales ca aici are marea ocazie de a-l cunoaste pe Velasquez, care ii va ramane prieten toata viata.

Intoarcerea la Estremadura

Francisco isi incheie ucenicia in anul 1617 luand surprinzatoarea hotarare de a nu da examenul de capacitate, care i-ar fi permis obtinerea diplomei. Multi pictori celebri din secolul al XVII - lea au ales, imediat dupa terminarea uceniciei, sa plece in traditionala calatorie in Italia. Zurbaran face insa exceptie. In timp ce Rubens, Poussin sau Velasquez viziteaza centrele de cultura din Italia pentru a-si largi cunostintele de istoria artei si a se familiariza cu tendintele artistice actuale, artistul spaniol alege sa strabata un alt drum. Nici nu trec bine cei trei ani de ucenicie, si paraseste imediat Sevilla, animata in epoca de un suflu artistic extraordinar de aprins, pentru a se intoarce in oraselul sau natal, lipsit de importanta artistica.

In anul 1617, Zurbaran se va casatori cu o tanara vaduva, Maria Paez Jimenez. Impreuna cu ea, pictorul va avea trei copii - Maria, Juan si Isabel-Paula, dar fericirea familiala a artistului se va sfarsi din cauza mortii premature a Mariei Paez (decedata in 1623). Insa doi mai tarziu, pictorul se casatoreste cu Beatriz de Morales, vaduva si ea, si cu sapte ani mai in varsta. Se vor naste sase copii din aceasta casatorie, dar va supravietui doar o singura fiica.

Anul 1626 marcheaza adevaratul inceput al carierei artistului, in momentul in care manastirea calugarilor dominicani San Pablo el Real din Sevilla ii va comanda lui Zurbaran realizarea unui ciclu care va cuprinde douazeci si unu de panze. Intr-un timp relativ scurt, Zurbaran va deveni un pictor foarte admirat si care va primi foarte multe comenzi. In intreaga istorie a picturii nu exista vreun alt pictor crae sa dobandeasca gloria intr-un timp atat de scurt.

Mai tarziu, Zurbaran va primi o comanda de 22 de picturi de la manastirea din Sevilla a mercedarienilor desculti. In timp ce mai lucra la aceasta comanda, artistul a mai acceptat si o alta, pentru biserica franciscanilor de San Buenaventura, care consta in realizarea de 4 tablouri dintr-un ciclu de opt. Faptul ca artistul primeste atat de multe comenzi intr-un timp atat de scurt ne intareste convingerea ca Zurbaran trebuie sa fi avut un atelier foarte bine organizat, care ii permitea realizarea mai multor lucrari deodata.

Gloria la Sevilla

In anul 1629, Zurbaran hotaraste sa se mute in Sevilla, capitala Andaluziei. Consilierii orasului, cuprinsi de admiratie fata de tablourile tanarului provincial, nu par deranjati de faptul ca artistul nu detine o diploma de studii si, in anul 1630, ii acorda titlul de onoare de pictor al orasului Sevilla.

Va lucra aici neintrerupt timp de 15 ani, realizand in aceasta perioada una dintre cele mai frumoase picturi ale sale. Tot acum, va participa la proiectarea sediului autoritatilor locale. Iar in anul 1630 va realiza celebrul tablou “Viziunea binecuvantatului Alfonso Rodriguez” pentru ordinul iezuit din Sevilla si un mai tarziu “Apoteoza Sfantului Toma d’Aquino” pentru altarul din colegiul calugarilor dominicani Santo Tomas.

Talentul si faima artistului ajunge si la curtea regelui, in cele din urma, Zurbaran este invitat la Madrid pentru a lua parte la decorarea Marelui Salon al nou-construitului palat Buen Retiro. Mai tarziu, in anul 1634, artistul va primi din partea regelui Filip al IV-lea, titlul de “pictor al curtii”.

Intorcandu-se la Sevilla, Zurbaran va realiza pentru biserica manastirii San Jose doua picturi, dintre care una este “Sfantul Laurentiu”. De asemenea sunt realizate doua dintre cele mai mari cicluri la comanda unei manastiri.

Dar, dupa moartea celei de-a doua sotii, in anul 1639, urmeaza o perioada despre care se stiu din nou foarte putine. Se stie cu siguranta ca Zurbaran va trimite mai multe tablouri la Lima, Buenos Aires si Mexic.

In anul 1644 Zurbaran se va casatori din nou cu o vaduva, Leonor de Tordera, in varsta de 28 de ani. Cu ea va avea sase copii, care vor muri devreme.

Calatoria la Madrid

In anul 1649, peste populatia Andaluziei vine o cumplita epidemie de ciuma care va omori multi oameni si nu va iarta nici familia lui Zurbaran. Va muri Juan, cel mai mare fiu al sau. Mai tarziu, peste oras vine si o a doua lovitura, molima. Cu greu, Zurbaran se straduieste sa-si gaseasca clienti noi in randurile aristocratiei, dar va primi din ce in ce mai putine comenzi de tablouri.

Prin anul 1658, Zurbaran se intoarce la Madrid. Aici va ramane pina la sfrasitul vietii sale.

In pofida trecerii anilor, a greutatilor financiare si a mortii premature a aproape tuturor copiilor sai (ii supravietuiesc numai doua fiice), Zurbaran isi pastreaza energia si forta creatoare.

Inceteaza din viata in anul 1664, la 27 august in Madrid.

Picturi